|
|
Da, deci practin pun si eu fic:]]
Majoritatea cred ca`l stiu:]]
Sper sa va placa!
Capitolul 1
Si acum imi amintesc toata acea vara, fiecare luna care trecea din ce in ce mai repede, fiecare zi diferita de urmatoarea, fiecare moment „magic” in felul lui. Numai un lucru nu era diferit, respiratia lui aproape de gatul meu, saruturile lui fara sfarsit, atingerile lui catifelate, sclipirea din ochii lui. As vrea sa incep totul din nou, sa reconstruiesc vara acea, dar nu se poate. Asa ca ma voi multumi doar gandindu-ma la tot ce s-a intamplat.
Scoala se terminase, vara incepuse, totul era din nou frumos si linistit, fara sculat devreme, teme, profesori enervanti si dintre-astea. Era sambata, stateam cu prietenele mele si discutam despre ce o sa facem in vacanta.
-Ce faceti in vacanta? intreba Anna. Eu ma duc in Franta, la mare.
Anna era o fata frumoasa, cu parul saten deschis iar ochii de cel mai pur albastru. Era inalta si foarte slaba. Ea credea ca daca se infometeaza va slabi dar, era chiar prea slaba. Era dintr-o gasca de fete de prin cartier care, mai frecventeaza scoala din cand in cand. Ea s-a alaturat grupului pentru ca se simtea singura, inutila. Fetele din gasca doar o foloseau si-o bagau in belele. Dar ea nu se supara.
-Eu merg in Alpi, cu parintii... zise Mary.
Ea era de origine din Anglia, dar se mutase cu parintii aici, in Berlin. Este foarte timida mai mereu dar stie sa pastreze secrete, e o fire prietenoasa, se supara cam des, dar nu impacam la fel de des. Are parul blond deschis ca o zana si ochii de un verde la fel ca o frunza de primavara. Era de o inocenta nemaivazuta, parca un inger pe Pamant. Era in aceasi clasa cu mine, clasa a 11-a E. Nu avea prieten, dar, in schimb, ne avea pe noi. Invata destul de bine, cand lua o nota mai mica incerca sa treaca mai departe si sa ia alta mai mare. Dar gata cu scoala ca s-a terminat.
-Dar tu Sonia, unde mergi in vara asta? intreba Anna curioasa ca-n totdeauna.
-Parintii mei trebuie sa plece undeva cu afaceri iar, pe mine ma vor lasa la niste cunonstinte, la o ferma in Magdeburg, raspund eu incercand sa le evit privirile.
Eu pe vremea aceea era destul de inalta, cam cat Anna, aveam parul brunet inchis, iar ochii aproape negri. Sunt o fire sociabila, dar nu prea imi doream foarte multa atentie. Ele erau singurele mele prietene, mama imi reprosa sa imi fac si alti prieteni, dar nu puteam, parca ele ar fi fost singurele pe care le agreeam.
-Hei, hei! Uitati ratatele! Inafara de tine, Anna. Stati ca tatele la barfa? Sau va plangeti ca nu aveti bani de haine moderne? zise Kira, regina fitoaselor.
Kira e o fire insuportabila, iti vine sa o iei la bataie numai cand o vezi, si asta se intapla foarte des. Arata sa ziceam acceptabil, fata de cum arata in 5-8. Avea parul pana la umeri, mereu aratand foarte nespalat, chiar daca ea se lauda ca are nu stim ce sampon special, are ochii verzi, dar spalaciti, dintr-un motiv sau altul Anna incerca sa se dea bine pe langa ea ca sa o tina in gasca, grupul de fete din care facea parte. Sau cum ii spuneam eu, „GF”, grupul fitoaselor. Era in aceasi clasa cu mine iar eu uram asta cat se poate de mult. Mereu ne intreceam in medii, eu batand-o de fiecare data.
-Ia te uita cine a venit aici! Miss Fitoasa! Ce te aduce pe aici, ti-ai uitat creierul pe aici si intamplator ti-ai adus aminte sa-l iei? zic eu cu tupeu.
-Soni nu o provoca! Te rog, fa-o pentru mine! ma implora Anna, probabil pentru a nu iesi din gasca.
-Anna nu inteleg ce stai aici cu ratatele astea, cu gura mare! Daca te mai vad odata cu nemernica de Sonia si sclifosita de Mary, jur ca nu mai ai ce cauta in grup. Ai inteles?! tipa Kira mai tare ca niciodata.
Mary se supara si o i-a la fuga lasand lacrimi in drumul sau. Lacrimi care curgeau tot mai des, eu incercam mereu sa o consolez, sa ii arat frumosul din fiecare urat. Dar, acum era prea mult, cineva o jignise si acel cineva era Kira, cea pe care o uram. Am inceput sa tip la ea cat mai tinea glasul si vocabularul. Dupa cateva clipe de cearta mi-am amintit ca Mary fugise, asa ca m-am dus pe drumul indicat de lacrimile sale tot mai amare. Parca un pas insemna inca o suferinta. Stiam unde se duce cand e suparata, se ducea la pod, se sprijinea de balustrada din piatra si privea apa, incercand sa isi lase linistea ghidata de apa.
_______________________________________
Ok, all right, let's fly away!
|
|
